ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICU ALBU”

PIATRA NEAMȚ



Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare Științifică Neamț


Adresă: Strada Petru Rareș, Numărul 24, Municipiul Piatra-Neamț, Județul Neamț


Cod poștal: 610 119


Telefon/Fax: 0233 225 332


e-Mail: slineamt@yahoo.com

Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ este o organizaţie fără caracter politic, care reuneşte, pe baza liberului consimţământ, lucrători din instituţiile de învăţământ şi cercetare ştiinţifică din judeţul Neamţ, indiferent de angajator, în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor lor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive. Este afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, la Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Neamţ şi la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.


Obiective:


- să apere drepturile membrilor de sindicat prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi în contractele de muncă;

- să acţioneze ca factor activ pentru creşterea calităţii şi eficienţei actului educativ, îmbunătăţirea activităţii profesionale a celor care lucrează în învăţământ precum şi pentru îmbunătăţirea standardului de viaţă al acestora;

- să asigure asistenţă juridică pentru membrii de sindicat;

- să acţioneze pentru menţinerea locurilor de muncă ale membrilor de sindicat, pentru promovarea şi apărarea drepturilor legate de muncă şi de protecţia muncii, de asistenţă şi protecţie socială;

- să asigure protecţia liderilor şi membrilor de sindicat, să achiziţioneze baze de odihnă şi tratament pentru membrii de sindicat;

- să înfiinţeze şi să administreze în condiţiile legii, în interesul membrilor de sindicat, unităţi economico-sociale, comerciale şi de turism;

- să înfiinţeze o editură proprie;

- să elaboreze şi să implementeze programe de formare profesională continuă şi alte tipuri de programe destinate membrilor de sindicat;

- să se acrediteze ca furnizori de educaţie şi formare profesională continuă.

Informații relevante:


Statutul Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare Științifică Neamț


Declarație de adeziune la Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ


Cerere de retragere din Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ


Adeverință de membru al Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ


Cerere pentru acordarea ajutorului social oferit de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamț la decesul membrului de sindicat


Cerere pentru acordarea unui ajutor de deces pentru înmormântarea soț/soție/copil/mamă/tată


Cerere pentru acordarea ajutorului la nașterea copilului meu


Cerere pentru acordarea ajutorului la adopția copilului


Cerere pentru acordarea unui ajutor pricinuit de îmbolnăvirea mea


Cerere pentru eliberarea unui bilet de tratament


Cerere pentru acordarea unui bilet de odihnă


Cerere pentru acordarea ajutorului în caz de calamitate


Cerere pentru acordarea indemnizației de instalare


Adeverință de membru accesarea Programului social al Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ


Cerere pentru decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei


Înștiințare privind solicitarea decontării cheltuielilor de navetă


Cerere pentru comunicarea valorii totale calculată ca și creștere salarială pentru intervalul 01.10.2008–13.05.2011


Cerere pentru comunicarea valorii titlului executoriu calculat pentru fiecare sentință judecătorească în parte


Cerere pentru eliberarea formei definitive a sentinței civile pronunțate de Tribunalul Neamț


Imputernicire pentru investirea cu formula „Definitiv” a sentinței judecătorești pronunțată de Tribunalul Neamț


Cerere pentru punerea în executare a sentinței judecătorești pronunțată de Tribunalul Neamț


Împuternicire pentru investire cu formula irevocabilă a hotărârii judecătorești


Cerere pentru îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţa civilă a instanței judecătorești


Cerere pentru reducerea normei didactice fără diminuarea salariului


Cerere pentru menţinerea în activitate, ca titular, până la împlinirea vârstei de 65 de ani