ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICU ALBU”

PIATRA NEAMȚ

Educaţia copilului începe  încă de la naştere. Această educație este continuată de educația timpurie din unitățile de învațământ. Învățământul preșcolar reprezintă prima treaptă de pregătire în educația formală și pentru pentru educația formală. 


Focalizarea pe educația timpurie este foarte importantă. Aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid. Dacă procesul de dezvoltare, în acest stadiu, este neglijat, compensarea pierderilor se realizează mult mai dificil. Această perioadă este foarte importantă în formarea unor deprinderi și comportamente sociale, având ca scop integrarea persoanelor în societate. Eșecul în educația timpurie poate contribui la marginalizarea copiilor în societate, iar, ulterior, a adultului format.


Conform Curriculum-ului pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, învățământul preșcolar are următoarele caracteristici:

asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu, prin formarea capacităţii de a învăţa;

accentuează unicitatea copilului şi consideră că abordarea lui trebuie să fie holistică (comprehensivă din toate punctele de vedere ale dezvoltarii sale);

solicită în mod fundamental ca la vârstele mici să avem o abordare pluridisciplinară (îngrijire, nutriţie şi educaţie în acelaşi timp);

solicită ca activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional să devină adevărate ocazii de învăţare situaţională;

porneşte de la premisa că părintele nu poate lipsi din acest cerc educaţional, el fiind partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie-grădiniţă-comunitate devine hotărâtoare.


Grădiniţa asigură mediul care garantează siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare.

Condiții de înscriere în învățământul primar


În grupele de nivel preșcolar pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita planului de școlarizare aprobat. Numărul de locuri care se acordă prin cifra de școlarizare asigură, cu prioritate, cuprinderea întregii generații a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie și cuprinderea întregii generații a copiilor de 5 ani în grupa mare din învățământul preșcolar.

Alegerea unității de învățământ la care va fi înscris copilul


Părinții/reprezentanții legali ai copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani pot solicita înscrierea copiilor în unități de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar. În acest scop, vor depune, pe locurile libere rămase, după operațiunea de reînscrieri, cerere-tip de înscriere la unitatea de învățământ aleasă, care poate fi o unitate de învățământ cu grupe de nivel preșcolar din apropierea domiciliului/reședinței sau din apropierea locului de muncă.


Numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru nivelul preșcolar, pe grupe de vârstă, prin planul de școlarizare și numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri.


În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinții/reprezentanții legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia de înscriere din unitatea de învățământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare generale și specifice, în vederea stabilirii celor care vor fi admiși.


Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

‒ copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar;

‒ domiciliul copilului/reședința/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;

‒ cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal ai/al copilului urmează o formă de învățământ la zi;

‒ existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr.272 din 21.06.2004, cu modificările și completările ulterioare;

‒ existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală);

‒ ambii părinți/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (1) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (2) cu certificat de handicap; (3) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;

‒ existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului și/sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț;

‒ existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.


Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică după aplicarea criteriilor generale. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele/reprezentantul legal trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.

Procedura de înscriere în învățământul preșcolar


Dosarul de înscriere cuprinde următoarele documente, în copie:

‒ certificatul de naștere al copilului;

‒ certificatul de încadrare în grad de handicap a copilului, dacă este cazul;

certificatul medical de tip A5 în care este specificat diagnosticul medical, dacă este cazul;

‒ certificatul pentru cerințe educaționale speciale ale copilului, dacă este cazul;

‒ actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal;

‒ certificatul de căsătorie a părinților/tutorilor legali ai copilului, dacă este cazul;

‒ hotărârârea judecătorească definitivă de divorț din care să rezulte modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința copilului, dacă este cazul;

‒ declarație privind acceptul celuilalt părinte în caz de divorț și custodie comună a copilului;

‒ alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.


La dosarul de înscriere se adaugă, până la începutul anului școlar, următoarele documente:

‒ adeverința de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic, care este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;

‒ avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea cursurilor în unitatea de învățământ.


Dosarul de înscriere este însoțit de o cerere-tip de înscriere în care părintele/reprezentantul legal al copilului va alege trei opțiuni cu privire la unitățile de învățământ pe care acesta le are în vedere pentru copil.


Cererea-tip este completată și validată în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România de către membrul desemnat din cadrul comisiei de înscriere de la nivelul unității de învățământ, după certificarea conform cu originalul a copiilor documentelor depuse la dosarul de înscriere.

Etapele de înscriere în învățământul preșcolar


În prima etapă se colectează și se procesează cererile-tip de înscriere și documentele depuse/transmise de părinți/reprezentanții legali, având la bază deciziile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare. În această etapă se derulează trei faze, după cum urmează:

‒ în faza I se evaluează cererile-tip de înscriere de la unitățile de învățământ exprimate ca primă opțiune și se generează lista cererilor respinse;

‒ în faza a II-a se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza I, de la unitățile de învățământ exprimate ca a doua opțiune și se generează lista cererilor respinse;

‒ în faza a III-a se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a, de la unitățile de învățământ exprimate ca a treia opțiune și se generează lista cererilor respinse care pot intra, la solicitarea părinților, pe baza unei noi cereri, în evaluare în a doua etapă a înscrierilor, pe locurile rămase libere.


Părinții pot ridica dosarele respinse de la unitatea de învățământ la care au fost depuse în 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale ale etapei.


În a doua etapă este asigurată înscrierea, pe locurile libere rămase, a copiilor respinși în etapa anterioară. În această etapă se colectează și se procesează noile cereri-tip de înscriere, cu alte trei opțiuni și documentele depuse/transmise de părinți/reprezentanții legali, având la bază aplicarea criteriilor de departajare; în mod similar cu activitățile derulate în etapa I. Și în această etapă se derulează trei faze, respectiv:

‒ în faza I se evaluează cererile-tip de înscriere de la unitățile de învățământ exprimate ca primă opțiune și se generează lista cererilor respinse;

‒ în faza a II-a se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza I, de la unitățile de învățământ exprimate ca a doua opțiune și se generează lista cererilor respinse;

‒ în faza a III-a se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a, de la unitățile de învățământ exprimate ca a treia opțiune și se generează lista cererilor respinse care pot intra în evaluare, pe locurile rămase libere, în etapa de ajustări, la solicitarea părinților/reprezentanților legali.


Părinții pot ridica dosarele respinse de la unitatea de învățământ la care au fost depuse în 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale ale etapei.


În etapa de ajustări, derulată la nivelul inspectoratului școlar, se colectează și se procesează noi cereri-tip de înscriere și documentele depuse/transmise de părinții/reprezentanții legali ai copiilor care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, precum și cei care nu au participat la primele două etape sau nu au fost înscriși din diferite alte motive. Înscrierea se realizează pe locurile rămase libere, precum și în funcție de suplimentările de locuri pe care le pot publica inspectoratele școlare. În această etapă se soluționează:

‒ cu prioritate, cazurile copiilor de 4 și 5 ani împliniți la începutul anului școlar rămași neînscriși;

‒ cazurile copiilor pentru are s-a solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț;

‒ cazurile copiilor de 2 ani pentru care se solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1 din 05.01.2011, cu modificările și completările ulterioare.


Constituirea grupelor de preșcolari se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza Procedurii de distribuție aleatorie a elevilor în formațiunile de studiu, aprobate de Consiliul de Administrație, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune.

Interdicții și sancțiuni


Conform metodologiei, prezentarea de înscrisuri false la înscrierea în învățământul preșcolar se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.


Persoanele vinovate de transcrierea eronată, deliberată, a datelor personale ale copiilor sau de nerespectarea prevederilor metodologiei vor fi sancționate disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz.


Se interzice unităților de învățământ de stat să instituie taxe sau să solicite părinților alte foloase pentru a realiza înscrierea copiilor în învățământul preșcolar.


Se interzice colectarea sau favorizarea acțiunii de colectare a unor fonduri materiale sau bănești de la părinții care solicită înscrierea copiilor în învățământul preșcolar.


Personalul din învățământ care, în procesul de înscriere a copiilor în învățământul preșcolar, săvârșește fapte de natură penală sau care manifestă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin este sancționat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.


Potrivit articolului nr. 52 din metodologie, Comisia județeană, precum și comisiile de înscriere și distribuire a elevilor din unitățile de învățământ pot solicita autorităților în drept verificarea respectării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97 din 14.07.2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Informații relevante:


Date de contact ale unităților de învățământ din județul Neamț


Adresa IȘJ Neamț nr. 4093 din 08.04.2024 Procedura Operațională privind organizarea și desfășurarea reînscrierii/înscrierii copiilor în învățământul preșcolar/antepreșcolar în anul școlar 2024-2025


Adresa IȘJ Neamț nr. 4040 din 05.04.2024 Plan de măsuri pentru pregătirea și organizarea înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie sau complementare anul școlar 2024-2025


Adresa IȘJ Neamț nr. 4001-6 din 04.04.2024 Precizări/Documente necesare înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie sau complementare


Adresa IȘJ Neamț nr. 4001-5 din 04.04.2024 Precizări privind înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie sau complementare - Modalitatea de stabilire a locurilor libere


Adresa IȘJ Neamț nr. 4001-4 din 04.04.2024 Precizări privind linia telefonică TelVerde pentru înscrierea copiilor în învățământul preșcolar


Adresa IȘJ Neamț nr. 4001-3 din 04.04.2024 Precizări privind înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie sau complementare - Criteriile de departajare


Adresa IȘJ Neamț nr. 4001-2 din 04.04.2024 Precizări privind înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie sau complementare - Înscrierea copiilor în mai multe unități de învățământ


Ordinul Ministerului Educației nr. 4018 din 15.03.2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare și a Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2024-2025 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare


Ordinul Ministerului Educației nr. 3945 din 01.03.2024 privind aprobarea Procedurii de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu